1. Este foarte impresionantă munca din spatele spectacolului de dans din Aripi de Foc. Cum a fost să lucrați cu copii din medii atât de diferite de viață? Cât au durat filmările?

Am filmat 35 de zile extraordinare. I-am luat din cele 3 orașe și ne-am cazat cu ei la centrul din București. Este revelatoriu – pentru mine contactul cu ei și cu orice subiect social este la fel de important ca producția filmului în sine. Luând contact cu aceste tipuri de subiecte, am învățat să găsesc inspirația și să o exprim, unde alții s-au obișnuit să arate doar dramele. La filmare am fost 3-5 oameni. E provocator să filmezi mai mult de pe margine ca să nu încurci, dar să faci să se simtă că ești cu ei, în ei, la fiecare cadru. Când am montat filmul, treceam print-o criză financiară, eram în anul 2 și pentru că taxiul era cam 100 lei pe zi am preferat ca pentru o săptămână să dorm în facultate… Pe jos. Atunci am simțit și mai mult măreția reușitei lor – care poate erau mult mai obișnuiți parte din ei să doarmă în condiții de genul.

2. Se vorbește despre gentrificare în spații urbane, un fenomen prezent în marile orașe ale lumii – credeți că dansul comunitar este un exemplu de gentrificare în domeniul dansului, în special al baletului? Foarte bun documentarul, felicitări!

Probabil da! Ceea ce știu este că dansul unește, atrage, descoperă, schimbă, dezvoltă încrederea. Așa că oriunde l-ai folosi dă roade sociale, umane și da… Transformă comunități prin transformarea individului.

3. Știu că ai interpretat rolul principal din filmul Noro al domnului Gabrea. Când și cum te-ai hotărât să faci trecerea de la actor la regizor?

În clasa a 9-a când am participat într-un proiect în care a trebuit să experimentez cum e să realizez film, nu doar să joc, să iau banii și să plec. Am avut colegi foarte tari cu care am putut construi un drum în direcția asta. Voi mulțumi mereu lui Ciprian Tudor, Alexandru Ieremciuc, Oliviei Jidveian și lui Liviu Ionescu pentru asta.